Chiril Atamaniuc are o poveste de viață tulburătoare. Tânărul în vârstă de 31 de ani suferă de paralizie cerebrală, însă nu s-a lăsat învins de boală. În ciuda dizabilității el parcurge zilnic 20 de km pentru a ajunge la Chișinău în speranța că va câștiga un ban. Deși duce o viață grea, bărbatul este mereu cu zâmbetul pe buze și mărturisește că își dorește să inspire și alte persoane aflate în situația lui.
Chiril Atamaniuc are o pensie de invaliditate de puțin peste 1.700 de lei, însă suma nu îi este suficientă. Astfel, a decis că trebuie să își găsească un loc de muncă. Zilnic merge la Chișinău, acolo unde vinde flori pe stradă până noaptea târziu.
Chiril a povestit că nu are parte de niciun alt ajutor și asta pentru că și ceilalți membri ai familiei sale au probleme de sănătate.
„Nu aveam bani deloc. Nici eu, nici familia mea. Nu aveam bani pentru mâncare. Astfel eu și mama am decis să facem lucruri handmade. După pandemie, lucrurile handmade nu mai erau căutate. Așa că eu am decis să vând flori”, a povestit tânărul în cadrul unui interviu.
În continuare, bărbatul a povestit că reușește să strângă zilnic între 300 și 400 de lei din vânzarea florilor. Pe lângă bani, bărbatul este fericit că le poate aduce un zâmbet pe față celor care vin să cumpere de la el.
Cu banii pe care îi face, Chiril cumpără mâncare pentru familia lui, dar și tratamentul necesar pentru problemele sale.
„Lumea mă cunoaște deja. Oamenii știu că țin mult la aceste flori. Nu se ofilesc mai devreme de două săptămâni”, a mai spus tânărul.
Chiril trăiește cu speranța că la un moment dat va putea să își deschidă propria lui cafenea pentru persoane cu dizabilități. Deși este conștient că acest lucru nu este ușor, tânărul nu vrea să renunțe la visul său.
„Vreau să deschid o afacere, o cafenea pentru persoanele cu dizabilități, dar am nevoie de foarte mulți bani. Eu nu vreau ca oamenii să mă ajute pur și simplu, veniți și cumpărați de la mine flori”, a mai spus Chiril pentru voceabasarabiei.